Vitamina A, beneficii pentru sanatate

Vitamina A este de natură liposolubilă și are un rol foarte important asupra organismului uman.

Denumirea de acesteia , este generală, aceasta cuprinzând un grup de compuși solubili în grăsimi, esențiali pentru multe procese care au loc în organismul uman, printre care, menținerea vederii sănătoase, asigurarea funcțiilor normale ale sistemului imunitar și ale organelor, stimularea bunei creșteri și dezvoltări, corespunzătoare bebelușilor în pântece etc.

Se găsește atât în ​​alimentele de origine animală, cât și în cele de origine vegetală și are două forme diferite: vitamina A preformată și provitamina A.

Vitamina A preformată este cunoscută drept forma activă a vitaminei, pe care corpul o absoarbe și folosește exact în această formă. Se găsește în produsele de origine animală: carne, pește, uleiul de ficat de cod , lactate, ouă , smântână, unt și include compușii retinol, acid retinoic.

multivitamine

Provitamina A (alfa-caroten, beta-caroten și beta-criptoxantină) este forma inactivă a vitaminei care se găsește în plante, fructe, legume și citrice (morcovi, măceșe, cătină, portocale, mango, lămâie, salată verde, spanac).

Acești compuși sunt convertiți în organism, din formă inactivă, în forma activă. De exemplu, beta-carotenul este transformat în retinol (o formă activă) , la nivelul intestinului subțire.

Vitamina A se mai găsește și sub formă de suplimente, care se administrează doar la recomandarea medicului, deoarece aceasta interacționează cu alte vitamine și minerale sau cu alte medicamente administrate, lucru ce poate reprezenta un avantaj și totodată și un dezavantaj.

De exemplu, vitamina A , își exercită mult mai bine efectele pozitive, în combinație cu vitaminele B,D, E și cu zinc, fosfor, calciu, pe când, administrată cu fier și/sau cupru, aceasta devine inactivă.

Iată cele mai importante beneficii pentru sănătate ale acesteia:

  • Efect antioxidant ;

● Ajută la asimilarea calciului, asigurând astfel, sănătatea oaselor;

● Sprijină vederea, în special pe cea nocturnă;

● Menține sănătatea unghiilor și pielii ;

● Atută la formarea globulelor albe;

● Ajută la formarea anticorpilor și sprijină sistemul imunitar;

● Ajută la distingerea corectă a culorilor;

  • Protejează sistemul respirator, sistemul digestiv, sistemul reproducător;
  • Protejează mucoasele bucală și digestivă;
  • Menține la nivel optim colesterolul;
  • Ajută la stocarea de grăsimi sănătoase;
  • Ajută la vindecarea rapidă a infecțiilor și inflamațiilor;
  • Utilizată pe scară largă în industria cosmetică.

Vitamina A este esențială pentru păstrarea sănătății vederii și de asemenea, pentru a converti lumina care ,,lovește” ochiul sub formă de semnal electric care este trimis la creier.

Una dintre primele simptome ale deficitului de vitamina A poate fi orbirea nocturnă, cunoscută sub numele de nictalopie . ,,Orbirea de noapte” apare la persoanele cu deficiențe de vitamina A, deoarece aceasta este o componentă majoră a rodopsinei pigmentare. Rodopsina se găsește în retina ochiului și este extrem de sensibilă la lumină.

De asemenea, lipsa cantității optime de vitamina A din organism poate duce la, scăderea acuității vizuale, probleme la nivelul aparatului digestiv, aspect îmbătrânit al pielii, infecții la nivelul sistemului respirator, boli ale aparatului reproductiv, avort spontan.

Media aportului zilnic necesar este de 400 micrograme pentru copii și de 750 micrograme pentru adulți.

Vitamina A este foarte importantă pentru funcționarea întregului organism, fiind esențială mai ales pentru piele și sănătatea ochilor. Suplimentele de vitamina A se administrează doar la nevoie, la recomandarea medicului, în urma analizelor de rutină anuală.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.