Pionierul termenului pshihedelic, Dr. Humphry Osmond, care a murit la vârsta de 86 de ani, a ajutat la identificarea adrenocromului, un halucinogen produs în creier cauzat de schizofrenie, și la utilizarea vitaminelor care previn si tin sub control aceasta boala perfida.
Această descoperire a stabilit bazele psihiatriei ortomoleculare, practicate acum în întreaga lume.
Britanic de origine, dar rezident în America de Nord de mai bine de jumătate de secol, a descoperit importanta utilizarii pe scara largă a halucinogenelor,fie pentru a crește gradul de înțelegere a medicilor in ceea ce priveste starile mentale si functiile creierului, fie pentru majorarea posibilităților generale imaginative și creative, în special prin asocierea sa cu scriitorul Aldous Huxley. Un produs secundar cultural al schimburilor lor, a fost inventarea adjectivului „psihedelic”.
Simțind prea puțin sprijin in munca sa din Anglia, Osmond a hotarat sa plece în 1951 la un spital de psihiatrie din Saskatchewan. Era un loc ce nu oferea prea multe oportunitati, dar a primit fonduri ample de cercetare de la guvernul canadian și de la Fundația Rockefeller.
Anterior, la Spitalul St. George din Londra, el și colegul sau cercetător, John Smythies, au examinat experiența indusă de mescalina, la voluntari normali. Mescalina fiind un halucinogen activ extras din planta peyote, s-a dovedit a fi foarte eficient în multe privințe, determinand o experiența similara cu cea a suferinzilor de schizofrenie.
De asemenea, s-a dovedit că mescalina are structură asemanatoare cu adrenalina și că organismul schizfrenic ar putea conține o substanță cu proprietățile mescalinei si cu structura adrenalinei.
Spitalele de psihiatrie din Saskatchewan găzduiau aproximativ 5.000 de pacienți, dintre care jumătate erau schizofrenici. Admiterea era pentru ei o închisoare pe viață, iar condițiile erau îngrozitoare.
Lucrarea lui Osmond și Smythies a oferit o cale de urmat: ipoteza adrenocromului a fost raportată atât de amandoi, cât și de Abram Hoffer într-o lucrare din “Journal of Mental Science” în 1954.
Ei au susținut că la pacienții schizofrenici a existat o producție anormală de adrenocrom, un derivat al adrenalinei, și că aceasta a jucat un rol în geneza afecțiunii.
S-au generat trei întrebări:
- S-a format cu adevărat adrenocromul în organism ?
- Adrenocromul este un halucinogen ?
- Exista un antidot terapeutic pentru acești pacienți?
Răspunsul la toate trei a fost DA.
Pentru a-și îmbunătăți înțelegerea psihologiei schizofreniei, echipa lor biochimică a lucrat la adrenocrom, pentru a stabili cum a fost produs acesta și ce efecte a declansat.
Apoi, echipa clinică a efectuat primul experiment controlat în psihiatrie, demonstrand că adăugarea unei vitamine( B3-niacină), la diete, a dublat rata de recuperare a pacienților cu schizofrenie acută sau timpurie pe parcursul a doi ani, iar rezultatele au fost confirmate de numeroase cercetări din SUA.
Convinși că au descoperit o modalitate foarte importantă, nouă și sigură de a ajuta pacienții, în 1966 li s-a alăturat dublul laureat al Premiului Nobel, Linus Pauling, care a folosit pentru prima dată termenul de “psihiatrie ortomoleculară” pentru această tehnică, într-o lucrare din revista “Science”, în 1968.
Osmond a abordat si alte tulburări cu o originalitate egală. Problema alcoolicilor cronici era nu complementară cu cea a schizofrenicilor, ci mai degrabă opusa: aveau nevoie să experimenteze halucinațiile tulburarilor psihice produse de alcool.
Așa că pentru cei al căror creier nu a generat substanțele chimice necesare, din 1956 au adoptat un tratament halucinogen. Din cei peste 2.000 de alcoolici din patru instituții, 40% și-au revenit.
Lista extinsă de lucrări și cărți a lui Osmond, de multe ori în colaborare, includea “The Chemical Basis of Clinical Psychiatry” (1960) și “How To Live With Schizophrenia” (1966); Psychedelics: “The Uses And Implications Of Hallucinogenic Drugs” (1970) și “Models Of Madness”,”Models of Medicine” (1974).
Născut în Surrey, Osmond a mers la școala Haileybury din Hertfordshire. Studiile medicale la Spitalul Guy din Londra, l-au propulsat in al doilea război mondial ca chirurg-locotenent în Marina și in pregătirea ca psihiatru de navă. După război, a obținut un post de psihiatru la St. George’s.
Odată ce munca sa și-a găsit recunoașterea și resursele în Canada, observația lui despre asemănarea chimică a mescalinei și adrenalinei, a ajuns in atentia lui Aldous Huxley. Consumul de droguri a fost o trăsătură a romancierului Brave New World (1932), iar el era dornic în 1953 să se ofere drept cobai.
Osmond a fost reticent: „nu a savurat posibilitatea, oricât de îndepărtată, de a găsi o nișă mică, dar discreditabilă în istoria literară, ca omul care l-a înnebunit pe Aldous Huxley”. Din fericire, scriitorul a găsit aceasta experiența mistică și revelatoare.
Osmond a cerut sfatul lui Huxley despre descrierea efectelor mescalinei. Huxley a răspuns cu „fanerotim” din cuvintele grecești care înseamnă „a arăta” și „spirit”, și a contribuit cu o rimă: „Pentru a face această lume mondenă sublimă/ Luați jumătate de gram de fanerotim”.
Osmond a ales în schimb „psihedelic”, din greacă pentru minte sau suflet și o formă a verbului „a arăta”, deloun. El a adăugat într-o notă către Huxley: „Pentru a pătrunde iadul sau a te înălța în angelic/Ia doar un vârf de psihedelic”.
Cu toate acestea, Osmond nu era entuziasmat de excesele de droguri ale contraculturii: pentru el, halucinogenele erau „substanțe misterioase, periculoase și trebuiau tratate cu respect”, iar el regretă pierderea oportunităților medicale cauzate de interzicerea lor până la sfârșitul anilor 1960. .
După Saskatchewan, a devenit director al Biroului de Cercetare în Neurologie și Psihiatrie de la Universitatea Princeton, New Jersey (1961-1971), iar apoi a mers la Școala de Medicină a Universității din Alabama (1971-1992).
