PRL-8-53
PRL-8-53 este un produs chimic de cercetare nootropică derivat din acid benzoic și fenilmetilamină (benzilamină). A fost inițial sintetizat de profesorul de chimie medicală Nikolaus Hansl de la Universitatea Creighton în anii 1970, ca parte a lucrărilor sale asupra esterilor acidului amino etil meta benzoic.
Singurul care ar putea fi înfricoșător, ar fi doar numele , dar nu iți face griji, PRL-8-53 nu este rău precum lasă numele impresia . Deși dovezile sunt limitate, există totuși, dovezi că acest compus sintetic nootropic poate fi capabil să îmbunătățească capacitatea de învățare și formare a memoriei de lungă durată.
Unul dintre puținele studii care există a dovedit că acest medicament are un potențial mare de reușită, deși, evident, necesită mai multă analiză. În acest studiu, suplimentarea cu PRL-8-53 a îmbunătățit formarea memoriei în procente de 87,5 – 105%. În urma celor 30 de ani de studii si analize cu privire la acest nootropic, s-au înregistrat îmbunătățiri ale efectelor acestuia de 108 – 152%, iar procentele sunt în creștere cu acest nootropic promițător.
Din păcate, medicamentul este încă subestimat, deoarece încercările de aflare a simptomelor și efectelor sale, la oameni sunt singulare, efectuate de către deținătorii de brevete cu un interes personal în succesul acestui compus sintetic. Beneficiile lui PRL-8-53 nu sunt pe deplin cunoscute, dar sunt considerate, în general, ca fiind stimulatoare de memorie și de învățare.
În studiul individual pe șobolani, administrând acestora PRL-8-53 cu 120 – 150 de minute înainte de un test cognitiv, acesta a dovedit un ajutor cosiderabil, modificând în bine simțurile inițiale ale animalelor.
De asemenea, efectele PRL-8-53 nu au întârziat să apară nici în cazul oamenilor. Memoria a fost testată la 24 și la 96 de ore după administrarea medicametului, iar rezultatele au fost pozitive în comparație cu un efectele placebo .
În cadrul acestor teste, unele îmbunătățiri ale performanțelor testului au fost în intervalul 80 – 100 %, ceea ce sugerează un potențial semnificativ. Studiul a separat analiza memoriei și a “memoriei de lucru”, care a demonstrat mai puține îmbunătățiri, dar încă notabile.
Efecte secundare ale PRL-8-53
Conform probelor pe șobolani, PRL-8-53 pare să fie un agonist al dopaminei. Aceasta înseamnă că poate îmbunătăți receptorii dopaminergici și este adesea utilizat la pacienții cu Parkinson.
Studiile de toxicitate la șobolani arată un prag relativ ridicat, dar, evident, sunt necesare și alte dovezi mai importante care să determine un verdict clar în această privință. De asemenea, se pare că un efect secundar potențial al PRL-8-53 este o reducere a activității motorii în creier.
Oamenii experimentează
,,Am început cu doze mici,dar am ajuns să iau cantități mai mari. Inițial nu am simțit ca 15 mg este o doză care aduce o îmbunătățire majoră a memoriei, față de 10 mg.
Drept urmare, am decis să încerc 20 mg, din dorința de a obține un rezultat foarte bun la testul meu de la neuroștiințe, de altfel foarte important si decisiv în promovarea cu succes a sesiunii din primul an la medicină.
Iar rezultatele mult așteptate nu au întârziat să apară. Am rămas plăcut surprins de eficiența PRL-8-53. Până în acel moment nu simțisem o diferență prea mare după administrarea dozelor inițiale, dar după ce am mai mărit puțin doza, toată atenția și concentrarea mea s-au focalizat pe materia pe care trebuia să o parcurg intr-un timp relativ scurt.
După acest test am știut că funcționează. Încrederea dată ca voi reuși să obțin rezultate bune la următoarele teste cu ajutorul acestui nootropic,de care aveam îndoieli la început, nu mi-a fost trădată.
De asemenea, mi-am dat seama ca doza necesară trebuie luată cu 30 de minute înainte de orice examen sau chiar înainte de a începe procesul de învățare . De când am descoperit PRL-8-53, am renunțat la celelalte nootropice pe care le luam în mod regulat. “